Nu credeam sa sa spun vreodata asta, dar evenimentele la care am asistat in ultimele zile mi-au dovedit inca o data faptul ca notiunile de “om”, “ratiune”, “mila’ nu au aproape nici o insemnatate pentru multa lume din Romania. Am ajuns sa-mi fie rusine sa spun ca sunt roman, ca fac parte din populatia unei tari in care respectul pentru animale exista (si asta in forma in care el exista doar) atata timp cat ne aduce foloase materiale. Si nu numai respectul pentru animale, ci chiar respectul pentru ce este viu si frumos. Tot mai clara imi e in minte ideea ca ne meritam soarta. Ca suntem niste delasatori, ca am intrat intr-o letargie urata, ca nu ne mai intereseaza nimic, am devenit oameni rai, uram totul, moartea nu ne mai intereseaza, asistam impasibili la fapte incredibile si inumane, suntem nedemni de statutul de OM.

Tot mai des vedem si auzim de fapte reprobabile comise impotriva animalelor de unii semeni de-ai nostri, pe care cu foarte mare ingaduinta ii pot numi oameni, apelativul cel mai potrivit pentru ei ar fi mai degraba CRIMINALI. Sub directa obladuire a autoritatilor, se petrec adevarate masacre. Cei care ar trebui sa fie considerati prietenii nostri, animalele, sunt starpiti, batuti, schingiuiti, eutanasiati, otraviti. De fiinta superioara care este omul. Care om nu-si manifesta aceasta superioritate in scop cretiv, ci dimpotriva, scoate la iveala tot ce e mai rau in el. Nu generalizez, caracterizarea asta nu e valabila pentru toti romanii, mai exista din fericire si OAMENI cu mintea limepde, oameni in stare sa rationeze corect.

Ma doare cand vad cat a decazut moral tara asta, cat de inumani sunt unii dintre semenii nostri, cat sange rau le curge prin vene. Ma intreb incotro ne indreptam, ma intreb cat poate Dumnezeu sa ne suporte. La un asa sadism s-a ajuns, incat nu mai suntem in stare sa discernem intre bine si rau? Avem autoritati pe care le doare-n cot, pe care doar bunastarea proprie le intereseaza, pe care daca le interpelezi cu vreo problema, iti intorc bine-merci spatele. Mi-e rusine de oamenii din tara asta, in care doar cativa mai iau atitudine in fata acestor nimicnicii care se intampla zilnic. Am devenit asa de rai, incat nu mai vedem ce se intampla sub ochii nostri. Te cutremuri cand vezi ce se intampla la Botosani, cu cainii sau la Letea cu caii din Delta. Pur si simplu nu-mi pot crede ochilor cand vad asta, e greu ca o minte normala sa-si poata imagina ca exista atata rautate si ura. Pacat ca in fruntea unor institutii publice sunt postate specimene cu un caracter bolnav, cu o gandire a cuiva coborat direct din banan (dar nu maimuta, caci ea e mult mai inteligenta decat respectivii): Florin Ghiorghita (viceprimar Botosani), Pancu Cristian (medic veterinar Botosani), Eugen Turcanu (reprezentantul Serviciului Public Local Baze Sportive si Zone de Agrement Botosani), Jitareanu (asistentul medical veterinar al padocului pentru caini din Botosani), Minodora Vasiliu (directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botosani), Antonel Pocora (primarul comunei C.A. Rosetti), Marilena Tertis (directoarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea) sau Cosmin Giurea (samsarul care a cumparat caii de la betivii din Letea, pentru a-i trimite la abator). Personajele respective si foarte multi altii ca ei nu fac altceva decat sa injoseasca demnitatea umana. Pentru mine nu sunt altceva decat rebuturi ale societatii, niste chestii marunte care fac degeaba umbra pamantului.

Romania, din pacate, a ajuns sa fie condusa de asa specimene, de guvernanti care-si bat joc de tot ce nu-i intereseaza, de tot felul de bambilici si parasute, de functionari de doi bani. Bine spunea Goya odata: “Somnul ratiunii naste monstri”. Cum la fel de bine, putem sa-l parafrazam si sa spunem, valabil pentru Romania: “Somnul natiunii naste monstri”. Daca nu ne trezim constiinta, ne ducem dracului cu totii. Daca nu ne-om fi dus deja!

P.S.: Fotografiile nu-mi apartin!
Click to view slideshow.

Caror cruci si caror Dumnezei
Mieii-si varsa sangele-n cutite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plang cu glasuri ragusite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plang cu glasuri ragusite?

Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant.

Se facea ca acum vreo 6 ani aparea o idee. Laudabila pentru acele timpuri, aparuta din dorinta de a reuni muzica folk si valorile ei intr-o manifestare frumoasa, de suflet, fara ingradiri de tot felul. Era Festivalul Folk You, cu o denumire destul de indrazneata totusi, dar care a prins repede. Era pe atunci folk, simplu, oameni cu chitara pe scena, oameni liberi, simpli, pe plaja, care ascultau linistiti, infasurati in sacii de dormit, muzicile pana la ore inaintate ale diminetii. Era o Vama care inca mai pastra din nostalgia de altadata, din constructiile din stuf si lemn, aleile cu nisip sau pamant batatorit. Era, caci o data cu trecerea anilor, vorbim si vom vorbi, din pacate, la timpul trecut. Un trecut nostalgic, de care ne place sa ne amintim, dar pe care nu-l vom mai intalni. Acum, totul se schimba la fata, in sensul tot mai negativ. Vama nu mai este aceeasi, locul aleilor de pamant si nisip a fost luat de “modernele” alei de ciment si asfalt, monstri de beton se inalta haotic de-a lungul plajei, kitsch-ul incepe sa salasluiasca si pe aici, fauna de tip Bamboo parca e mai prezenta ca niciodata. A devenit o moda sa mergi in Vama si daca e si ceva eveniment, cu atat mai bine.

Pentru schimbarile “benefice” ale Vamii ce le-am enumerat mai sus, o vina o poarta si Festivalul de muzica folk Folk You. N-o sa fiu ipocrit sa spun ca festivalul in sine e ceva rau, departe de mine ideea asta. M-am dus cu placere si anul trecut, am sperat ca va fi o placere si anul asta. Pacat insa ca festivalul nu mai are aproape deloc inlauntrul sau ideile cu care se nascuse, cu care plecase la un drum frumos. O data cu plecarea lui Motu Pittis, se pare ca s-au dus si idealurile festivalului. Din chestia interesanta care era la inceputuri, a devenit un fel de Cenaclul Flacara (nu-mi displace ideea de Cenaclu Flacara, dar acesta a avut si niste mari minusuri atunci cand a existat), iar Folk You era departe de asa ceva, promitea sa fie altceva, mult mai fain si cu totul diferit. Daca anul trecut nu prea am fost familiarizat cu ideea de Miscare de Rezistenta si m-am bucurat oarecum de amalgamul de formatii si genuri muzicale prezente, anul acesta am vazut ca festivalul a imbracat intru-totul aceasta camasa a rezistentei. Spun organizatorii lui ca este o miscare de rezistenta impotriva prostiei revarsate. Posibil, initial asa s-a vrut, probabil ca si acum asa se vrea si inca mai e, in Vama in perioada festivalului e mai putina prostie pe metru patrat decat in alte locuri, imi place sa cred ca ascultatorul de folk e mai “stilat” si mai dezghetat la minte decat alte specii. Dar ce mi se pare ciudat e ca organizatorul principal al festivalului face parte dintr-un trust media care promoveaza, printre altele, prostia si kitschul prin unele din emisiunile sale de televiziune. Si atunci vii cu pretentii de miscare de rezistenta impotriva a ce? Se bat cap in cap una cu alta. O fi Tuca om de presa bun, dar parca prea incearca aici sa cladeasca ceva putred pe o fundatie solida creata de Motu Pittis (nu neg, poate si impreuna cu cei care pastoresc acum festivalul, dar principalul artizan tot Motu ramane).

Si legat de Folk You, sunt doua chestii urate, cu care nu sunt de acord. Una ar fi sponsorul principal, Rosia Montana Gold Corporation, un nume de care cei mai multi dintre artistii care au urcat pe scena (daca nu chiar toti) nu au stiut in momentul semnarii contractelor cu organizatorii festivalului. Sunt convins ca daca ar fi stiut, unii dintre ei nu ar fi semnat respectivele contracte, chiar daca in joc erau sume de bani poate nu de neglijat. Insa foarte urat gestul de a nu li se comunica aceasta. Ce-a de-a doua chestie urata a fost prezenta firmei de paza, a gardurilor si a sforilor legate in fata scenei. Pai daca anul trecut publicul a putut sta pana in fata scenei (cu tot cu firma de paza care a fost si atunci) si nu s-a intamplat nimic rau, la ce bun masurile cazone de anul asta? Sa stea indivizii aia acolo sa te impinga ca pe niste vite ca au primit ordine sa nu te apropii la mai mult de jumatate de metru de ei? Sa te tina departe de scena, cu ce scop? Se temea cineva ca “salbaticii” de pe plaja sa nu carecumva sa navaleasca pe scena? Sa fim seriosi oameni buni, doar o minte bolnava poate concepe asa ceva. Adica tot aia care stateau anii trecuti linistiti pe plaja si ascultau muzica si poezia, acum devin dintr-odata agresivi si dau navala ??

La capitolul muzica, lucrurile s-au prezentat putin mai slab calitativ decat anul trecut, exceptiile fiind cam aceleasi, asta dupa parerea mea, ce gandesc altii e treaba lor: Andries, Alifantis, Alina Manole, Cantos (de data asta cu recitalul intreg, nu retezat, ca anul trecut), Stepan cu Crisovan & Dixie Krauser si mai sunt cativa, dar nu-i mai enumar pe toti. Poate sunt subiectiv aici, am si eu preferintele mele, cu siguranta nu voi fi in asentimentul tuturor. Dar, desi au fost si trupe si solisti care-mi plac individual luati fiecare, cred eu ca Folk You trebuie lasat in pace sa-si vada de menirea lui, adica o oaza a folkului, nu un ghiveci muzical.

Nici atmosfera n-a mai fost precum cea de anul trecut nici in gasca noastra. A fost totusi o scurta evadare dintre betoanele Clujului si rutina zilnica ce te roade incet. Probabil ca o sa mai merg si la anul si in anii viitori, pentru ca-mi place in Vama Veche, asa urata cum devine ea si pentru muzica ce sper sa ramana de calitate la festivalul asta si nealterata de etichete care nu-si au locul pe ideea de folk. Un folk ce trebuie sa fie fara bariere.

A mai fost inca un vis, poate nu la fel de profund ca cel cu AC/DC, dar foarte, foarte apropiat de el. Sa-l vad pe nenea Clapton. Si am reusit si asta, candva, luna trecuta. Si despre Clapton & Winwood nu se poate vorbi decat la superlativ. Si la ei a fi profesionist parca e ceva innascut. Vorbele sunt in plus.

Periplul asta la Bucuresti, la Clapton, mi-a oferit poate unele dintre cele mai frumoase zile petrecute alaturi de/cu niste prieteni tare dragi. De-ar fi toate zilele la fel, nu stiu, zau, de mi-ar mai trebui altceva.

Si am mai visat la ceva (am cam multe, nu?), un ceva care nu s-a mai implinit. Vroiam sa-l vad pe Dylan. Dar poate e mai bine ca n-am mai ajuns, e posibil sa fi fost si eu dezamagit, cum au fost multi, de concertul lui de la Bucuresti. Sa-l stiu pe Dylan cu cantecele alea vechi, de la inceputuri. Asa-mi place.

Revenind in zilele noastre, joi incepe “Folk You”. O sa ajung si pe-acolo, normal ca n-o sa fie si nici nu ma astept sa fie ca la concertele de care ziceam mai sus. Dar asta e, e folk, imi place, imi place si atmosfera, e si relaxare (sper), asa ca ma duc. Chestia se desfasoara sub semnul Miscarii de Rezistenta, nu cred ca Motu Pittis vedea miscarea de rezistenta cu toate genurile de muzica adunate laolalta. Pe de alta parte, as fi ipocrit daca as spune ca nu-mi plac Iris, Celelalte Cuvinte sau Compact. Doar ca preferam ca “Folk You” sa fi ramas al folkului. Inainte de cantarile de la mare, o sa poposim putin pe la Capitala, pe la seara FolkFrate din Iron City, o premiera pentru noi, placuta sper. O sa am grija sa nu ma intind prea tare la licori, sa pastrez ceva urme de luciditate si pentru urmatoarele 4-5 zile .
Pentru final, cum procedez de obicei, ceva muzica, o piesa care cred ca poate reprezenta ea insasi o miscare de rezistenta:

Si ca P.S.: Am terminat de citit si o carte, “Dezonorata” de Mukhtar Mai (ca tot s-a zis ca nu prea citesc ). V-o recomand pentru lectura!