Lansarea albumului “Delta lunara”

afis-delta-lunara2

Joi, 29 octombrie 2009, va avea loc lansarea primului album de muzica folk semnat Raul Carstea si Constantin Neculae, “Delta lunara”.

Evenimentul este gazduit de Galeriile Artmark din Bucuresti, (str. Logofat Luca Stroici, nr. 18) incepand cu orele 19:00.

Acest album vine sa incununeze o activitate muzicala de peste 20 de ani. Contine 17 piese, compuse in marea lor majoritate de Raul Carstea, muzica sprijinindu-se pe poezie adevarata. Astfel, sunt aduse în atentia publicului nume ale unor poeti valorosi, precum Adrian Paunescu, Nichita Stanescu, Ion Minulescu, Virgil Carianopol, Mircea Dinescu, Constanta Buzea etc.

Folk-ul romanesc a caştigat 17 piese aerisit orchestrate şi interpretate cu multa maiestrie si sensibilitate. Oricare dintre ele putea da titlul acestui album.

Metafora „delta lunara” exprima cel mai bine viziunea celor doi artisti asupra muzicii lor, abundenta de trairi si sentimente intr-o lume arida, rece, care pune din ce in ce mai mult accent pe material, de unde si nevoia de a crea un spatiu compensativ, menit sa sfideze existenta fada de asfalt.

Orchestratiile si inregistrarile au fost realizate de Constantin Neculae in studioul propriu si au durat aproximativ un an.

Masterizarea si mixajele au fost realizate la Ramnicu Valcea, in studioul Wave Production, de catre Cristi Iordan, cu sprijinul maestrului de sunet George Chirca.

Acest album este realizat la Casa de productie „Tandem”, cu sprijinul lui Victor Socaciu.

Conceptul grafic al albumului apartine Iulianei Ionescu (AVMax Media).

Parteneri media: Radio Romania, Jurnalul National, FolkBlog.ro

Sunteti asteptati asadar la lansarea albumului “Delta lunara”, joi 29 octombrie, la Galeriile Artmark din Bucuresti, str. Logofat Luca Stroici, nr. 18, la ora 19:00.

Intrarea este libera.

~ de cantafabule pe 26 octombrie, 2009.

Lasă un Răspuns