Aventura CFR sau “trenul foamei” – expresul de noapte

O sa incep aventura mea in spatiul blogging-ului cu chestia asta, desi initial vroiam sa incep cu ceva care sa poata fi incadrat la categoria pozitiv. Cica asa da bine, cand pornesti un proiect sa-l incepi cu o chestie buna. Dar tocmai ce o sa spun acum m-a convins in cele din urma sa demarez chestia asta cu blogul, altfel n-aveam niciun gand. Imi mai sugerase o buna prietena din Cluj, miragecj, mai in gluma, mai in serios, dupa niste comentarii postate pe blogul ei, sa-mi fac eu insumi unul. Si uite-ma facand-o si pe-asta.

Subiectul postului e calatoria mea nocturna cu trenul de la Cluj la Sibiu. Dupa ce m-am bucurat ca am prins bilet in ultima clipa (eram patit de la precedenta mea intentie de a calatori cu trenul, la Sighisoara la Festivalul de arta medievala, cand am ajuns cu 5 minute inainte de plecarea trenului, iar tipa de la casa de bilete nu a mai vrut sa-mi dea bilet, pe motiv ca se inchide nu stiu ce sistem computerizat de eliberare a acestora), am constatat ca trenul meu avea o intarziere de 20 de minute. Mno, imi zic: “Lasa, tot raul spre bine. Decat sa stau mai mult in Vintu de Jos, ca sa iau legatura spre Sibiu, mai bine stau in Cluj, oras oarecum mai civilizat si cu o fauna a garii mai normala decat cea a catunului ala numit Vintu de Jos!”. In fine, dupa vreo 20 de minute vine si trenul meu, acceleratul 1765. Ma precipit printre calatorii grabiti sa urce si sa coboare, spre vagonul nr 3. Pe peron, la singura toneta deschisa la ora aia, o coada de vreo 20 de persoane. Zic: “Dar trenul asta n-a mai oprit pe nicaieri pana acum? Ce-i cu coada asta?”. Urc in vagon si abia atunci imi dau seama de ce era o asa coada la toneta: inauntru erau vreo 40 de grade, chiar si cu toate geamurile deschise. Si inca ceva, care m-a pus pe ganduri (desi mai mersesem cu trenul asta de cateva ori, nu mi-am dat seama): trenul meu era celebrul “tren al foamei”, acceleratul Iasi-Timisoara. Mai circulasem cu el, cand am fost cu miragecj la Oradea la recitalul lui Baniciu si Farfarello. Bun, zis si facut. Urc. Si normal, CFR-ul nostru cel de toate zilele ma intampina de la bun inceput cu mireasma specifica fiecarui capat de vagon de calatori (stiti si voi care, nu mai zic eu acum). Hai, trec cu brio si de asta si ma indrept catre compartiment, mergand pe culoarul care putea foarte bine confundat (de unii semeni de-ai nostri se pare ca a si fost) cu un cos de gunoi, pentru ca gemea saracul de coji de seminte (seminte atat de dragi romanilor, mai ales in locuri publice), PET-uri, etichete de sticle de bere si apa minerala, lapte varsat.
“Merg mai departe”, vorba cantecului, spre compartimentul meu si cu cat ma apropii mai mult, cu atat sunt invaluit de aburi de tuica si damfuri de ciorapi nespalati de nu stiu cat timp. Acest din urma “parfum” nu stiu de la cine provenea, pentru ca in fiecare compartiment nu erau mai mult de 3-4 persoane, toate, dar absolut toate, lungite fiecare pe cate o bancheta din aia de tren si desculte, evident (probabil din bun simt, sa nu murdareasca musamaua de pe banchete). Poate ca Florin Toloarga, un amic din Cluj, la ei s-o fi gandit cand a scris versurile astea:” Nu mai dau astia apa calda / Nu se mai fabrica sapun / Traim in tara fara cada / In tara lui Negru de Fum”. Ajuns la compartimentul unde aveam loc, constat ca si asta se inscria in nota celorlalte. De ce sa fie el mai breaz? Adica era mai breaz, ca aici se lafaiau pe banchete persoane “cu greutate”: o familie de rromi, el de vreo 120 kg, ca avea loc doar jumatate de bancheta, cealalta atarna , iar piranda cu vreo 5-6 kg mai putin. Am ales in cele din urma sa ma duc sa stau la capatul vagonului intr-o nisa folosita cred pentru bagaje. Si acolo, cocotat pe un grilaj, mi-am continuat calatoria pana la Vintu. Noroc de faptul ca i-am avut alaturi pe prietenii David Coverdale, Mircea Baniciu si Cargo si mi-a trecut astfel timpul mai repede. L-am mai intrebat pe controlor, pentru ce dau 35 lei pe bilet, sa circul civilizat sau intr-o cocina? Saracul n-a prea avut ce sa-mi zica, a spus ca nici el n-are ce face, ca astia sunt oamenii nostri, ca si el are copii acasa si haine curate si nici lui nu-i convine sa mearga acasa muscat de purecii de pe tren. Chiar mi-a laudat intentia de a posta pe internet cele ce v-am povestit, sperand si el, la randul sau, ca poate se schimba ceva. Desi, sincer, eu ma indoiesc amarnic de faptul ca se va schimba ceva in mentalitatea romanilor. Sau in perceptia lor spre ceea ce inseamna civilizatia. Democratia de la noi a fost si este in continuare una foarte prost inteleasa, in care fiecare crede ca i se poate permite chiar orice sa faca.

Ei, cam asta e aventura de a merge cu “trenul foamei” si cu multe altele de la noi. Poate mai putin trenurile rapid si IC, ca de exemplu rapidul cu care am venit la Cluj de la concertul Whitesnake, al carui bilet si-a meritat pe deplin banii. Si ca un lucru ciudat, personalul din Vintu pana la Sibiu a fost lux pe langa “trenul foamei”. Maturat, curat, fara mirosuri care mai de care mai “atragatoare”.

P.S. : C.F.R. Calatori a solicitat majorarea costului biletelor de calatorie cu trenul cu 7 %, de la 1 septembrie (sic!). Evident, pentru bunastarea pasagerilor si imbunatatirea conditiilor in care acestia calatoresc .

Zoia Alecu – Inca un tren

~ de cantafabule pe 4 august, 2008.